Carla, Vladimir și Tudor, copiii Mirelei Vaida, au transformat timpul liber într-o mică afacere: alături de alți copii din apropierea casei, s-au oferit să spele mașinile vecinilor pentru bani de buzunar.
Prezentatoarea TV a povestit întâmplarea pe rețelele de socializare și s-a bucurat de inițiativa celor mici. Echipa, formată din șapte-opt copii, s-a organizat singură, a pregătit un afiș cu serviciile și prețurile și a început treaba cu un furtun. Spălarea exteriorului costa 5 lei, iar curățarea interiorului încă 5 lei. Copiii au anunțat că operațiunea durează între 20 și 30 de minute.
La final, au mulțumit celor care le-au solicitat serviciile printr-un mesaj și un desen de pe afiș. Mirela Vaida a apreciat că cei mici au lucrat împreună și au hotărât să împartă în mod egal banii câștigați.
„S-au adunat 7-8 copii, pe stradă, să facă un ban cinstit: s-au oferit să spele mașinile vecinilor, la furtun! Partea bună e că banii se împart egal! Partea și mai bună e că, din toți 8, 3 copii sunt ai mei!”, a transmis Mirela Vaida pe rețelele de socializare.
Vaida a vorbit și despre felul în care își crește cei trei copii. Spune că își dorește ca aceștia să cunoască valoarea lucrurilor simple și să învețe responsabilitatea. Carla, Vladimir și Tudor merg la o școală dintr-un sat, iar prezentatoarea spune că este mândră de comunitatea în care cresc și își dorește să fie tratați la fel ca ceilalți elevi.
„Copiii mei sunt la o școală dintr-un sat și sunt foarte mândră de treaba asta, avem o comunitate foarte frumoasă de copii și de părinți. Când nu poate cineva să vină cu mașina îi iau eu copilul și i-l las în poartă, când se întâmplă și cu ai mei la fel. E acea comunitate în care toți locuim pe aceleași străzi și fiecare se ajută cum poate.
Normalitatea asta și simplitatea asta pe care eu vreau ca ei să o învețe am implementat-o foarte strict încă de la început. La toate ședințele cu părinții la care merge soțul meu sau eu suntem părinți ca toți ceilalți părinți, copiii mei sunt copii ca toți ceilalți copii, nu există diferențe și nici nu vreau să fie.
Și i-am învățat așa și întotdeauna le-am spus: «Vă rog foarte, foarte mult, în primul rând, să fiți foarte atenți la cum vă purtați și la cum vă comportați, pentru că la voi e un pic mai mult decât mine. Dacă voi faceți ceva greșit sau vorbiți urât, lumea mă taxează pe mine că eu trebuie să vă educ, deci cu atât mai mult trebuie să fiți atenți». Dar sunt niște copii normali”, a declarat Mirela Vaida în podcastul Gabrielei Cristea.



